Mama


În 1951, o tânără domnișoară, în vârstă de 20 de ani, cunoaște un tânăr domn, în vârsta de 30 de ani. Și se îndrăgostește de el. Exista, însă, o mica problemă. Tânăra domnișoară era creștin-ortodoxă, tânărul domn evreu.
În 1955 tânăra suferă un accident de muncă, cade de pe o schelă și-și fracturează bazinul în mai multe locuri și călcâiele ambelor picioare…
După 5 ani de la momentul în care-l cunoscuse pe tânărul evreu, pe 30 iunie 1956, la cafeneaua Cafe-de-le-Paix, în Calea Victoriei, cei doi se căsătoresc. Puteau să n-o facă. Dar domnișoara îl iubea, domnul o iubea, la rândul lui. Dragostea învinge.
Nu știu câtă bucurie a adus această căsătorie apropiaților domnișoarei. Nu cred că foarte multă. S-a vorbit și despre dezmoștenire… Astăzi, încă, drepturile ce I se cuveneau nu i-au revenit. Suntem în 2015. La anul se împlinesc 60 de ani. În fine.
În timpul “Revoluției de la Budapesta” s-au trezit, în casă, cu sectoristul de la miliție care le striga că au să vadă ei, jidanii, că se termină cu comunismul și-au să plătească.
În 1964 li se naște singurul copil.
În 1968 evreul era economist principal la TCIAZ București.În urma unui control pe șantierele trustului, a rezultat o lipsă în materialele de construcție. Secretarul de partid și unul dintre ingineri afirmă că delapidarea a fost făcută de evreul de la contabilitate. Evreul este arestat și condamnat la inchisoare. Doamna rămâne singură cu un copil în vârstă de 3 ani și jumătate… Avea 37 de ani.
În 1970 doamna suferă un teribil accident de circulație, cu un grav traumatism cranio-cerebral. (Fiul a aflat, în această primăvară, ca mama lui a avut craniul spart in 2 jumătăți). Și supraviețuiește. Avea un copil de crescut. Copilul de abia începuse școala de 2 săptămâni.
Soțul este eliberat în august 1972. Revine acasa și suferă un accident vascular-cerebral și o semi-pareză pe partea dreapta a corpului, semi-pareză din care se reface în câteva luni, dar rămâne pensionar pe caz de boală. Doamna muncește. Muncea, de altfel, din 1949. A muncit din greu, pe santier, 37 de ani. Trebuia să crească copilul minor și să-și îngrijească și soțul pensionar, cu o pensie de mizerie, și bolnav.
În 1974 doamna suferă un accident de munca și-și arde mainile. Cu bandaje pe mâini se chinuie și merge la serviciu. Cineva trebuia sa aduca bani acasă.
În 1977 soțul suferă un al doilea accident vascular-cerebral și rămâne cu pareză pe partea dreaptă. Și moare, pe 8 august 1978, după un al treilea accident vascular. Doamna rămâne singură, cu un copil de 14 ani, de abia intrat la liceu.
Și muncește din greu pentru a reuși. Fiul termină liceul și, cum era olimpic la istorie, încearcă să se înscrie la facultatea de drept. Era 1983. Această facultate era, pentru comuniști, o facultate politică, iar înscrierea se făcea înainte de susținerea bacalaureatului, printr-o declarație care cerea să nu ai nici rude în străinătate și nici ca cineva dintre rudele apropiate să fi facut închisoare. Toată familia fostului soț era în Israel din 1950. Nici măcar ea, femeia, n-o cunoscuse. Fiul cu atât mai puțin. Iar tatăl murise cu 4 ani și 10 luni înainte. Și facuse si închisoare pentru nimic. N-a contat. Dosarul fiului a fost respins. Iar acesta n-a putut intra la facultate, era extrem de greu să schimbe și să se apuce să învețe altceva…
Fiul i-a plecat în armată, la Iași. Lunar, cu trenul, călătorind noaptea, prin frig sau arșița, s-a dus la Iași să-i ducă copilului ceva bun de mâncare, o mica alinare. Așa cum se dusese lunar la soțul ei închis la Ajud, cu ani în urmă.
Apoi, după ce fiul s-a întors din armată, în 1985 și s-a angajat,a mai muncit un an și, în 1986, s-a pensionat. Muncise 37 de ani și 4 luni.
Din păcate suferința pricinuită de accidental teribil din 1970 nu s-a vindecat și i-a pricinuit și mai multă suferință în ultimii ani de viața.
Cu toate astea, în final, faptul ca fiul sau a reușit să termine facultatea, că a reușit în viață, că s-a căsătorit, a avut un copil l-a rândul lui, copil (nepot) care a absolvit facultatea în acest an și că s-a angajat la un loc de muncă bun, i-a adus, sper, puțină alinare.
Niciodată nu s-a recăsătorit. I-a rămas fidelă soțului evreu, pe care l-a iubit, începând de la 21 de ani, de când l-a cunoscut si pana in ultima zi a vietii. Trecand prin anii in care a fost inchis, in anii in care a foist bolnav si neputincios si dupa ce a murit. A trăit singură de la 47 de ani și până la 84 de ani. Timp de 37 de ani.
O viață de suferință și chin. Dar și de credință în om.
A fost mama mea, Natalia Camner, născută Ungureanu, căreia nu pot să-I mulțumesc destul pentru dragostea pe care mi-a purtat-o și pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. A mers într-o lume mai bună pe 15 august. Dumnezeu s-o odihnească!
Te iubesc mamă. Te voi iubi mereu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: