FSN și politica românească – de ce suntem unde suntem.


Mă uit la ipocrizia “stângii” și la sofismele folosite pentru a deplânge ura împotriva pesedeului. O să fie lung și fără poze. Mi-aș dori să citiți. Scriu asta provocat de-o postare a Victoria-ei Stoiciu. Eram dator să-i pomenesc numele. Ceea ce scriu este dedicat și lui Vasile Ernu. Știe el de ce. Rog prietenii care descoperă inadvertențe să comenteze și să mă corecteze. Mulțumesc.

_____________________________

Ce este PSD? Includ aici și PDL și PNL și-am să explic în text. PNȚ este aici dar, fiind distrus deja, ca și PSDR, ocupă un loc modest în relatarea mea.

Să contabilizăm nemerniciile făcute în acești 27 de ani și cine a făcut acele nemernicii!

  1. În dimineața zilei de 22 decembrie 1989 eram în Piața Palatului. În stânga, cum priveam spre fostul sediu CC, cum intri pe strada Demetru I Dobrescu și vii dinspre strada Boteanu, cam în fața clădirii securității, clădire aflată în continuarea clădirii Bibliotecii Centrale Universitare, era o dubiță, cu megafoane deasupra, din care se citeau mesaje și proclamații. Unul era despre constituirea unui Front al Salvării Naționale, din care făceau parte o mulțime de nume importante, din acel moment, ale țării și, “ultimul pe listă, Ion Iliescu”! Incluzând dizidenții sau pe cei care i se opuseseră lui Ceaușescu din interiorul partidului, precum autorii “scrisorii celor șase”! În acel moment nimeni nu ințelegea foarte bine ce se întâmplă și nici nu realiza ce se pune la cale. (Între numele citite s-au aflat și cele ale Doinei Cornea, sau Victor Rebengiuc, spre exemplu). N-am citat nume care s-au raliat stângii sau dreptei sau se dovedesc, și astăzi, niște profitori si ființe mizerabile.
  2. Nu scriu despre cei o mie de morți surveniți zicerii lui Iliescu, pe la ora 18, pe 22 decembrie – cum ca Ceaușeștii au trădat valorile socialismului și a huiduielilor ce au urmat. Criminalul de Ilici are mâinile atât de pline de sânge încât nimic nu I le poate spăla, Vedem mai departe. Acel FSN s-a angajat să organizeze alegeri libere. S-a constituit ca organ care-a preluat puterea și a format guvernul.
  3. A urmat celebra scena cu Dumitru Mazilu, în 12 ianuarie. Apoi, pe 22 ianuarie, s-a produs declicul. Silviu Brucan a anunțat ca frontul a devenit partid politic și că o să participe în alegeri. A fost părăsit de oamenii de calitate – Doina Cornea, Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, rămânînd cu toți politrucii și activiștii. Din acel front au apărut PSD și PDL, cel care-a încălecat PNL.
  4. 28 ianuarie, duminică, după ce luni Brucan făcuse anunțul de participare în alegeri, PNȚ, PNL și PDSR au organizat un mare miting în Piața Victoriei. La acel miting TVR, care-și adăugase în nume și un L, de la Liberă, a pretins că nu poate transmite din cauza ceții. Liderii partidelor istorice au reușit să intre la Ion Iliescu și au cerut ca FSN să fie rezonabil, să organizeze alegerile și să se retraga, așa cum afirmase inițial. Iar Iliescu a rostit prima sintagmă care l-a făcut celebru – “Nu-mi puneți sula-n coaste!” A doua zi au venit, pentru prima dată, minerii. Este celebru, deja, asediul din Piața Rosetti, de la sediul PNȚ și felul în care l-a scos Petre Roman pe seniorul Coposu din sediu, și cum l-a băgat într-un TAB al armatei, în fața miilor de mineri, rostind cuvintele “L-am demascat!” (Nu uitați – Petre Roman este în PNL)! Asta în timp ce, de exemplu, un anume Gabriel Liiceanu primește tot de la Petre Roman Editura Politica, pe care-o transformă, în februarie 1990, în Editura Humanitas.
  1. 18 februarie, duminică, un miting anti FSN. Cineva a tras un foc de pistol, sau ceva asemănător, lumea a devenit agitată, încă niște provocatori în zonă și lumea a năvălit în sediul guvernului. Cine a provocat? Numeni nu știe. De altfel s-a și uitat de acea zi. Pe 19 februarie au venit minerii din nou.
  2. 15 martie, joi, conflictul de la Tg. Mureș dintre români și maghiari, o provocare naționalistă și o mizerie de nedescris în cuvinte. Consecințele acestei nenorociri n-au putut fi șterse ani de zile.
  3. 22 aprilie, duminică, miting PNȚ în Piața Aviatorilor, actuala Piață Charles de Gaulle. Plecați spre centru, pe Calea Dorobanților, în manifestanți se aruncă cu ghivece, unul lovește un demonstrant în cap și-l omoară. Lumea stârnită merge în Piața Universității unde se declanșează celebra manifestație care-a durat de pe 22 aprilie până pe 23 mai, pentru majoritatea participanților. Iliescu decide să fim lăsați să fierbem în suc propriu, că suntem golani (Am participat la manifestație seară de seară până pe 23 mai, ziua în care s-au anunțat rezultatele alegerilor din 20 mai, duminica orbului.)

In tot acest timp partidele “istorice” au fost infiltrate. Cine-și mai aduce caminte de Dan Amedeo Lăzărescu, de exemplu, un informator al securității și rudă cu Calin Popescu Tăriceanu. De Dinu Patriciu și-al său “Să tăiem coada câinelui dintr-o dată”. De legăturile subterane între FSN și celellalte partied, legături despre care noi, “fraierii”, nu știam nimic. Sau Radu Ciuceanu, un fost legionar.

În Piața Universității demonstrația a continuat, diminuată ca prezență, până-n 13 iunie. În acea dimineață s-a produs intervenția forțelor de ordine care s-a finalizat cu chemarea minerilor, violențele și punerea la index a țării. Și Ion Iliescu care le-a mulțumit mentru că au plantat flori în fașa Teatrului Național.

Un amănunt elocvent – Un inginer din Craiova a încercat să blocheze venirea minerilor la București. Gheorghe Mănucu. În două ore un anume Gheorghe Dobre, director al regionalei CFR Craiova, îi desface contractual de muncă inginerului Mănucu. Cine este Gheorghe Dobre? Ministrul Transporturilor în guvernul Tăriceanu, din decembrie 2004 până-n 2005 și Secretar General al aceluiași minister în guvernul Boc. Omul lui Traian Băsescu. Fost director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Constantin Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluție și subsecretar de stat al Ministerului Transporturilor în guvernul Roman în vremea mineriadelor și ministru al transporturilor in guvernul Roman și Stolojan.

Nu uit că în naivitatea noastra, în piață eram manipulați de inși, precum Marian Munteanu, despre care, culmea, Ion “Ilici” Iliescu avea dreptate, așa cum am vazut mai târziu, să spună ca sunt legionari.

Sau Emil Constantinescu pe care l-am ales și președinte și care, ce dovada mai bună, era, de fapt, un agent al reacționarilor – Mugur Ciuvică, Zoe Petre, Cătălin Harnagea – oameni care susțin, impreună cu șeful lor, pozițiile pesedite sau, mai rău.

În această mare de mizerii puse să ne înșele existau și două lumini adevarate – Corneliu Coposu și Ion Rațiu. Cel de-al doilea, atât de impregnate de democrație încât, iertată-mi fie blasfemia, putea spune că poți acșiona ca un adevărat democrat în relația cu FSN și spunea – “Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca tu să nu fii de accord cu mine!” Sfântă naivitate.

  1. După alegeri noul guvern Roman începe un proces de devalizare a economiilor românilor punând în aplicare liberalizarea prețurilor. Și pornește valul inflației. În timp ce oamenii partidului (pe care feseniștii î-l scoseseră în afara legii, permițându-le sobolanilor să se ascundă în subterane și să infiltreze și maculeze orice încercare de formare a unui grup de oameni care doreau democrația si împingerea României spre viitor) și securității încep să se-mbogățească din averea statului. Intreprinderile de stat sunt devalizate. (Exemplu personal – Intreprinderea Electroaparataj, din București – Mai întâi, din rândurile sale a țâșnit viitorul lider al județului Ilfov – Constantin “Bebe” Ivanovici. Era administratorul căminelor intreprinderii. Ce-I mai plăceau fetele. Când le dădea camera, în vremea comunistă, avea grijă sa nu o facă fără obținerea de beneficii. Și cum a ajuns Ivanovici lider județean? Pai era nașul de cununie al lui Vlad Brucan, fiul lui Silviu Brucan și al Alexandrei Sidorovici – acuzatoarul public al “Tribunalului Poporului” în procesele intentate elitei politice și cultural românești. Vlad mi-a fost coleg în secția Contacte Sinterizate din Electroaparataj. În același timp directorul intreprinderii, Drăguș, cel care-n ianuarie 1990, în prima săptămână, vine în fiecare secție din Electroaparataj și ne spune – “Ce vreți, oameni buni? Să vină economia de piață?” – vinde la fier vechi toata secția de strunguri automate, secție utilată în 1985, cu strunguri noi și moderne, la fier vechi și le cumpără tot el, pe nimic, înzestrând o proprie secție, dar devalizând intreprinderea de stat. Vedeți, în final, ce-am mai rămas din ea. Și câte astfel de întâmplări s-au petrecut în economia românească. Bineînțeles ca nu numai asta s-a petrecut la Electroaparataj. Sunt doar crâmpeie dintr-un tablou general care-a distrus o întreagă industrie, nu c-ar fi fost extreme de performantă, dar ne-a lăsat fără nimic sau cu ce-a rămas în mâna unor indivizi fără nici o cunoștință economică și doritori, doar, de îmbogățire rapidă. Prin orice mijloace.) Pornește tăvălugul inflației care lasă un întreg popor fără economiile de-o viață. Toate hoțiile sub îndrumarea guvernatorului Băncii Naționale, cel numit în septembrie 1990 și care conduce și astăzi instituția – Mugur Isărescu.
  2. Guvernul Roman, în mai 1990, dă posibilitatea la doi agenți ai securității, Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, să-nfințeze o revistă, mai întâi, și, mai apoi, unui partid – România Mare. Scopul era deturnarea atenției opiniei publice spre pericole inventate, naționaliste, inventarea unor dușmani închipuiți – maghiarii, evreii, străinii, in general. Și batjocorirea oricăror adversari ai FSN-ului/PDSR-ului/PSD-ului. – adversari politici, ziaristi, societate civilă. Acest săptămânal este embrionul oricăror manifetații nationaliste, ortodoxiste, anti-democratice, anti-semite, dacopatice, reînviate și bazate pe politica național-comunistă a Partidului Comunist Român din ultimii ani ai lui Ceaușescu.
  3. 25 septembrie 1991. Mineriada a cincea, cea care a doborât guvernul Roman, o acțiune violent care l-a adus prim-ministru pe un alt individ venit din rândurile securității – Theodor Stolojan care, spre exemplu, ia, printre primele măsuri, decizia de a confisca valuta cetățenilor.

Aceasta mineriadă a dus la scindarea FSN în PDSR și FSN-PD. Am avut, întotdeauna, impresia că cele două partide rezultate reprezintă primul partidul iar cel de-al doilea securitatea. Cred, acum, că adevarul este că legăturile între aceste două structuri sunt mult mai profunde.

  1. Pe 15 noiembrie 1991 are loc o uriașă manifestație în București, manifestație care dă naștere unei noi mișcări politice – Alianța Civică. Și a partidului care-a fost condus de Nicolae Manolescu. Cât respect avea critical pentru democrație vedem la Uniunea Scriitorilor. Să numim un alt membru – Varujan Vosganian. Să râdem sau să plângem?
  2. La alegerile locale din 1992 PNL câștigă primăria Bucureștiului cu propunerea de primar – Crin Halaicu. Un hoț ordinar. De exemplu, la propunerea Coca Cola de a construi la Valea Oltului a unei fabrici moderne a cerut atâția bani ca șpagă încât, pentru că șpaga a fost mai mică, fabrica s-a construit la Ploiești. Urmarea se cunoaște – la București nu mai avem fabrică de Coca Cola. La Ploiești fabrica există bine merci. La Cluj a câștigat un naționalist pe nume Gheorghe Funar, un om care-avea un discurs profund nedemocratic și anti-maghiar. De altfel el s-a raliat, impreună cu partidul pe care l-a înființat, PUNR, atât PDSR-ului, formând alianța guvernamentală de după alegerile generale din septembrie 1992, cât și României Mari, mai târziu, atunci când PSD-ul a început să joace cartea democrației îndreptând țara spre UE.
  3. În politica externă România feseniștilor este cea care, prin mâna ministrului de externe al lui Roman, Adrian Năstase, semneaza un tratat de prietenie cu muribunda URSS, care recunoaște un stat care nu trebuia recunoscut, pentru că era parte din țară, Republica Moldova, și care tace din gură în timpul încercării de lovitură de stat a comuniștilor de la Moscova, până nu se știa sigur cine câștigase lupta. Asta în timp ce vecinii se constituie în gruparea de la Vișegrad și se îndreaptă clar înspre vest. În perioada aceasta au existat repetate încercări ale MSR Mihai I de a veni în țară, el fiind împiedicat de fesenisti s-o facă. Este, totuși, primit de Paște, în 1992, în aprilie și are loc o manifestare impresionantă pe care, astăzi, nu reușesc s-o numesc – dragoste față de Rege? Curiozitate?
  4. La alegerile generale din septembrie 1992 a caștigat aripa iliesciană a FSN-ului care l-a numit prim ministru pe Nicolae Văcăroiu, fost mebru al Comitetului de Stat al Planificării comunist. La acest govern au participat, pe lângă PDSR – PUNR, PRM, PSM (Partidul Socialist al Muncii, condus de un fost prim ministru communist – Ilie Verdeț) și PDAR (Partidul Democrat Agrar, condus de Victor Surdu). PNL vine cu ideea strălucită de a-l propune candidat pe MSR Mihai I, iar PNT, împreună cu PSDR, formând împreună CDR (Convenția Democrată) susțin candidatura lui Emil Constantinescu, acesta fiind învins de criminalul Iliescu, candidatul PDSR (partid care se numea în acel moment FDSN – Frontul Democrat al Salvării Naționale). Guvernarea aceasta a permis corupției să fie ridicată la rang de artă. Ca amănunt Petre Roman a candidat la alegerile prezidențiale din partea FSN-PD. În acest partid a venit și Traian Băsescu. Ideea este că acești oameni n-au avut nimic de comentat la mineriadele anterioare celei din septembrie 1991 ba, chiar, prin vocea lui Petre Roman sau a lui Traian Băsescu, care-a continuat să susțină pe Gheorghe Dobre până-n 2010, de exemplu, susținându-i, de asemenea, demiterea domnului inginer Mănucu, prin numirea lui în ministerul transporturilor. Toate au fost bune și frumoase atâta timp cât ei s-au aflat la volanul țării.
  5. În perioada 1991-1996 inflația a devalizat conturile românilor. Deasemenea a apărut în Clujul lui Funar un alt mod de-a spolia economiile oamenilor prin țeapa piramidală “Caritas”, patronată de Ioan Stoica și oblăduită de Gheorghe Funar. Rata inflației a fost 170% în 1991, 210% in 1992, 256% in 1993, 136% in 1994. Un alt puseu inflaționist a avut loc în 1997 – 155%. Deasemenea au apărut profitorii economici protejați de către PSD, oameni care s-au îmbogățit din devalizarea statului. În 1995 a murit Corneliu Coposu. La înmormântarea lui a participat și Ion Iliescu, un act politic care nu putea și nu poate să-i spele sângele de pe mâini. Și nici contribuția la sărăcirea românilor prin protejarea formării îmbogățiților din averea comună.

Până aici nu cred că se îndoiește nimeni cine era de vină că România ramasese în urmă în dezvoltare și încerca să țină țara în aceeasi mizerie din care încecam să scăpăm din decembrie 1989. La ceea ce-am scris remarc începerea distrugerii definitive a învățământului, subfinanțarea cronică a sănătății, lipsa investițiilor în infrastructură.

  1. La alegerile din toamna lui 1996 președinte devine Emil Constantinescu, un om în care societatea și-a pus foarte multe speranțe și care s-a dovedit slab, ca să nu spun mai mult. De altfel poziționarea sa post perioadă în care a fost președinte alături de PSD este atât de evidentă încât lumea începe să-nțeleagă că speranța n-avea legătură cu realitatea. Echipa lui, ajunsă pe față, de ani buni, anti UE, pro-corupție, pro-PSD (consilierul său, Mugur Ciuvică, este exemplul elocvent și vizibil dar și Zoe Petre, spre exemplu) ne pune sa ne-ntrebăm dacă nu cumva a fost o unealtă de disipare a nemulțumirii. În ansamblu, privind la guvernarea 1996-2000, la premierul Ciorbea, câștigător al alegerilor locale din București pentru funcția de primar general, și ajuns, acum, Avocatul Poporului cu o activitate de sprijinire evidentă a corupției și a corupților. Acest om a ieșit de sub pulpana lui Corneliu Coposu, om înșelat de fățărnicia avocatului ardelean, șef de sindicat în acea perioadă. Sau oamenii liberalilor, cu un Viorel Cataramă care-a furat, precum la “Caritas”, banii oamenilor prin SAFI. Tot în această perioadă un alt individ penetrează politicienii despre care noi credeam că sunt democrați – Teodor Meleșcanu – care iese din PSD, face un alt partid – APR (Alianța Pentru România) care vine alături de CDR. La fel cum venise și Petre Roman sau Traian Băsescu. Să nu uit un amănunt de culoare. În campanile un anume finanțist de la Banca Mondială, Teodor Stolojan, a venit special de la BM pentru a-l susține pe Ion Iliescu. Același Teodor Stolojan care-a ajuns președintele PNL, mai târziu, și candidat inițial al PNL și PD la prezidențialele din 2004. Nu este ironic? Tot din perioada acestei guvernări datează celebra expresie a lui Traian Băsescu – “Aici sunt banii dumneavoastră” – cu referie la banii plătiți prin taxe de către automobiliști și folosirea lor pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere.
  2. În ianuarie 1999 are loc ultima mineriadă, susținută de antieuropenii de tipul Vadim Tudor. Același Vadim Tudor care fusese aliatul PSD în guvernul Văcăroiu și care urma să intre în turul al doilea al prezidențialelor din 2000, dupa dezertarea rușinoasă a lui Emil Constantinescu. În același an, 1999, ajunge premier Mugur Isărescu, veșnicul șef al Băncii Naționale care mai făcuse o nefăcuta în 1997, în martie, când într-o noapte cursul a sărit cu peste 100%. În vara lui 2000 PSDR, condus de Sergiu Cunescu, se unește cu PDSR și acesta din urmă se transformă in PSD. Dispare primul dintre partidele istorice. La alegerile din toamnă PSD câștigă, PNT plătește rezultatele guvernării și dispare, practic, din istorie, iar PNL, ieșit din CDR, intră în Parlament. Iar Ion Iliescu redevine președinte. Cu un guvern Adrian Năstase “Numărați-mi ouăle”.
  3. Scurtez – PD iese din Internaționala Socialistă și devine partid de dreapta, intrând in Partidul Popular. Se aliază cu PNL, formează alianța D.A. (Dreptate și Adevăr). PNL este condus de Theodor Stolojan. Traian Băsescu și D.A. câștigă alegerile din 2004. Călin Popescu Tăriceanu ajunge premier. Băsescu se ceartă cu Tăriceanu și cere alegeri anticipate. Tăriceanu rămâne premier susținut de PSD, parlamentar. România intră in UE, dupî ce fusese admisă, în 2004, și-n NATO, în 2007. PSD, susținut de PNL, îl suspendă pe președintele Traian Băsescu, care este susținut de popor la referendum. Un grup din PNL se desprinde și va fuziona cu PD. Apoi PDL obține 33% din sufragii, la fel cu PSD, în 2008 și formează împreună guvernul Emil Boc. PSD iese de la guvernare. Băsescu câștigă, din nou, prezidențialele, în 2009. PNL se aliază cu PSD și formează USL alături, de asemenea, de partidul altui securest – Voiculescu, patronul Antena 3, postul de televiziune cel mai mizerabil de pe piața posturilor de știri din România. Acelși Voiculescu care permisese alianței D.A. să formeze guvernul în 2004 prin aderarea la propunerile președintelui ales Traian Băsescu.
  4. Se doboară guvernul Boc și este suspendat, din nou, președintele Băsescu, după o campanile furibundă care a presupus o mulțime de acțiuni anti-democratice. Traian Băsescu nu este demis nici la referendumul acesta, survenit după suspendarea aceasta. USL câștigă alegerile din 2012 iar guvernul este format de Victor Ponta. Împreună cu PNL-ul condus de Crin Antonescu. Antonescu părăsește alianța cu PSD și aliază partidul cu PDL-ul cu care fuzionează mai târziu. Klaus Johannis devine președinte în 2014. Guvernul Ponta demisioneaza urmare mișcărilor de stradă urmate nenorocirii din clubul Colectiv, nenorocire care-a dus la moartea a 64 de oameni. Este format un govern de tehnocrați care a guvernat în 2016 și care a fost înlocuit de PSD dupa alegerile din decembrie 2016. Apoi, prima acțiune a noului govern PSD, condus de Sorin Grindeanu, răspunzând nevoilor conducerii PSD, a lui Liviu Dragnea, a politicienilor cu cazier si învinuiri penale din toate partidele, este să dea o OUG care să-I scape pe penali. Și mișcările de stradă din ianuarie-februarie 2017, în curs.
  5. Închei remarcând ca, practic, din FSN-ul inițial, acela care era constituit, după părăsirea lui de toată scursură comunisto-securistă, toate partidele importante au fost penetrate, neuitând toți turnătorii care s-au lipit de partidele “istorice” din momentul formării lor au condus permanent România de după 1989. Apoi toți îmbogățiții de post-revoluție, profitorii din bani publici. Școala a fost distrusă, un rol important, dacă nu cel mai important avându-l rectorul Politehnicii București – Ecaterina Andronescu. Sănătatea a fost pusă pe butuci de toți cei care s-au aflat la conducerea Ministerului Sănătății, indifferent c-au fost de la PSD, de la PNL sau de la UDMR (partidul maghiarilor din România, partid care s-a aflat la putere, începând din 1996, odată cu formarea guvernului CDR împreună cu PD, până-n 2015, indifferent de guvernare, de “stânga” sau de “dreapta”. În Indexul European al sistemelor medicale, publicat pe 30 ianuarie 2017 România se află pe locul 35 din 35 de sisteme analizate. Salariile sunt mici. Pensiile sunt mici. 80% din pensii sunt sub 220 de euro pe lună. Salariul mediu este în jur de 500 de euro, doar 400000 dintre salariații români câștigând peste 1000 de euro pe lună. Câteva milioane de români sunt plecați la muncă prin Europa din cauza lipsei de locuri de muncă din țară și a salariilor de mizerie. Economia româneasca este cvasi dependentă de multinaționale, o plecare a acestora urmând să lase, în cazul în care s-ar produce, înca mai mult de un million de oameni pe drumuri. Asta pentru că nu au existat prea mulți români care să investească în industrie sau s-o facă în mod cinstit și nu prin aranjamente care să spolieze statul.

Rolul FSN, în variile sale forme, nu poate fi obliterat. Încercarea de a trece cu vederea ceea ce a dus la situația actuală și acceptarea PSD ca partid democrat, ca și a PNL, cu aliatul său PD, sau a UDMR (să ne gândim la paduri) crezând ca pot exista oameni de calitate în aceste partied nu înseamna decât o autoamăgire. Practic trebuie să gândim o reformare deplină a sistemului politic românesc atât pe stânga cât și pe dreapta spectrului politic. Oricum nu există nici stânga, nici dreapta. Singura politică fiind raptul din banul public. Partidele sunt constituite din găști care se luptă pentru ciolan. Avem un partid nou format – USR. Dar el nu poate reprezenta atât Social Democrația și Liberalismul si Conservatorismul. Oricum, încrederea în partidele care-au fost la putere până acum nu poate exista.

Mulțumesc celor care-au avut răbdare să citească aceste șase pagini lungi și, vă rog, completați sau corectați.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: